BURSA LOCURILOR DE MUNCA
Bursa are loc în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţã Socialã şi Protecţia Copilului Sector 1, Bd. Mareşal Averescu nr. 17, Sectorul 1, Bucureşti, Corpul C – Sala de întruniri nr. 6.
Aceasta actiune face parte din proiectul: ˝Şansa mea pentru o viaţã activã˝ finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeanã extinsã şi implementat începând cu data de 1 august 2013, timp de doi ani, de Asociaţia ALTERNATIVA 2003.
Proiectul contribuie la realizarea obiectivelor Programului de Cooperare Elveţiano – Român, Fondul Tematic pentru Participarea Societăţii Civile prin promovarea unor servicii sociale inovative şi a unor abordări noi, în scopul combaterii discriminării persoanelor cu dizabilitãţi şi a excluziunii lor sociale, prin măsuri care susţin realizarea politicilor publice, sporesc rolul sectorului societăţii civile şi a capacitãţii operaţionale a ONG-urilor şi completează strategiile naţionale şi politicile de ocupare.