Schimbarea atitudinii sociale în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi pentru angajaţi şi angajatori


Asociaţia ALTERNATIVA 2003, organizaţie non-guvernamentală care sprijină integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi, organizeazã în data de 18.11.2014 începând cu ora 10.00 în str. Nazarcea nr. 24-28, etaj 2, cam. 11, sector 1, Bucureşti, o întâlnire cu membrii societăţii civile, reprezentanţi ai instituţiilor de stat, firme şi ONG-uri, la care sunt invitaţi şi beneficiari ai proiectului, părinţii acestora şi profesioniştii implicaţi în educaţia, pregătirea pentru o viaţă independentă şi angajarea în muncã a tinerilor cu dizabilităţi.

Întâlnirea are loc în cadrul proiectului “Şansa mea pentru o viaţã activă”, care se derulează în perioada august 2013 – iulie 2015 şi este co-finanţat de Contribuţia Elveţianã pentru Uniunea Europeanã extinsã, prin Organismul Intermediar Elveţian, reprezentat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societãţii Civile.

          Scopul întâlnirii constă în informarea şi promovarea schimbării atitudinii sociale în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi pentru angajaţi şi angajatori in vederea sensibilizării angajatorilor, combaterea discriminării prin promovarea egalităţii de şanse şi oferirea de oportunităţi persoanelor din categoria persoanelor cu dizabilităţi pentru integrarea pe piaţa muncii.

         Se vor prezenta metodele de lucru utilizate în cadrul proiectului, experienţele acumulate pe parcursul activităţilor desfăşurate, exemple de bunã practicã utilizate în cadrul proiectului ce au ajutat la angajarea persoanelor cu dizabilităţi, obstacolele existente în ceea ce priveşte integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, discutarea atât a cadrului legislativ existent cu accent pe beneficiile care pot fi accesate de către angajatori, cât şi identificarea unor noi propuneri ce ar putea fi transmise către organele legislative ale statului sub forma unei propuneri de modificare legislativă sau a unui proiect de lege nou, identificarea necesităţilor specifice ale persoanelor din cadrul persoanelor cu dizabilităţi şi barierele întâmpinate în ceea ce priveşte integrarea pe piaţa muncii.

Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta la tel: 0735533605 sau email: alternativa2003romania@yahoo.com persoana de contact: Mihaela Neagu.      

Comunicat de presa Schimbarea atitudinii   sociale_18_11_2014